22.09.2013 00:52

Nu există la noi în ţară munte mai cântat de poeţi şi mai înţesat de poveşti decât Ceahlăul. Legenda Dochiei, Panaghiei, Pietrii Teiului, Stanilelor, Vârful Toaca, Pietrei Ciobanului sunt doar câteva dintre frumoasele poveşti cu care ne întâmpină bătrânii de la poalele muntelui Ceahlău.

Dacă urci pe Ceahlău urmând traseul marcat cu bandă roşie, care pleacă de la Cabana Fântânele – Piatra Lata – Panaghia – sub vârful Toaca până la Cabana Dochia vei întâlni, după ce treci de Pietrele lui Baciu, o stâncă impunatoare, Stânca Panaghia.

Cea mai frumoasă poveste despre Panaghia ne-o dăruieşte pasionatul cronicar al Munţilor Neamţului, Calistrat Hogaş, probabil auzită de către acesta prin peregrinările sale prin aceşti munţi:

Panaghia se pare că n-a fost totdeauna o stâncă de piatră rece, fără inimă şi suflet.Panaghia era o fată frumoasă. Se zice că ursitoarele, când au dăruit-o la naştere, una a luat întuneric din întunericul cel mai nepătruns al unei nopţi fără de lună, adâncdin adâncul mărilor fără de fund, foc şi lumină din lumina şi focul luceferilor celor mai strălucitori, duioşie şi blândeţe din ochii îngerilor ce stau la dreapta lui Dumnezeu şi le-a pus toate în privirile ei; alta a rupt crinilor frăgezimea şi albeaţa, iar trandafirilor rumeneala lor şi le-a pus pe faţa ei; a treia a tors din caierul de neguri fire subţiri de umbră neprihănită şi i-a pus pe cap ca podoabă de păr negru şi bogat; iar Dumnezeu a rupt din inima şi sufletul său părticica cea mai aleasă şi i-a dat-o Panaghiei suflet şi inimă.

Şi, pentru ca să nu fie pângărită de priviri muritoare, au dus-o ursitoarele pe înălţimile cele mai de sus ale Ceahlăului, dincolo de împărăţia norilor şi au aşezat-o în peştera pustnicului Ghedeon; şi albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor, iar nopţile senine au scăldat-o în rouă de flori mirositoare. Şi Panaghia a crescut mare şi s-a făcut fată frumoasă, dar frumoasă cum numai poveştile îşi pot închipui.

Şi din înălţimile cele mai de pe urmă ale cerului, Soarele a văzut-o şi, de pe culmile cele mai de sus ale pământului, Panaghia a văzut pe Soare. Şi amândoi s-au îndrăgostit: şi ceasuri întregi se oprea soarele din calea lui în răscrucile cerurilor ca s-o privească, înfăşurând-o în razele sale.

Şi până într-atâta s-a mărit ziua şi noaptea aşa de tare s-a micşorat, că, mai pe ce să-şi dea amurgul mâna cu zorile (…). Şi s-a tânguit noaptea lui Dumnezeu şi Dumnezeu s-a mâniat şi a pedepsit pe Soare să nu mai răsară de acum înainte decât îmbrobodit de neguri, spre a nu mai ispiti cu farmecul tinereţii sale sufletele slabe ale muritorilor şi nici să mai zădărnicească, după voia patimilor lui, cereştile şi neclintitele întocmiri de veacuri ale mâinilor sale.

Şi s-a împlinit porunca lui Dumnezeu, iar Panaghia n-a mai văzut, de aici înainte, pe Soare în puterea tinereţii şi în floarea cereştii lui frumuseţi. Jalea şi aleanul a cuprins sufletul şi inima ei şi, zile întregi şi nopţi întregi, fără de somn, lacrimile nu i se mai uscau de pe obraji. Şi de la o vreme i s-a făcut lui Dumnezeu milă de ea şi a trimis poruncă răsăritului şi apusului să mâne în grabă pe cele mai uşoare şi mai dulci dintre vânturile lor spre culmile înalte ale Ceahlăului şi spre codrii ce umplu, ca o negură, prăpăstiile lui adânci.

Şi deodată glasuri dumnezeieşti se urcară din văi până la Panaghia şi-i îmbătară auzul, îi atinseră faţa şi-i uscară lacrimile (…). Erau şoaptele vântului cu frunzele, erau adierile răsăritului şi ale apusului, ce veneau încărcate de miesmele depărtate ale câmpiilor înflorite…

Dar Panaghia nu mai putea trai fara Soare si l-a rugat pe Dumnezeu sa o transforme in stana de piatra si sa dea din nou drumul Soarelui sa straluceasca pe cer.

Dumnezeu îi împlini voia (…) iar când dădu să coboare înapoi spre peştera pustnicului Ghedeon, simţi că picioarele ei prinseră rădăcină în pământ şi nu se mai putu urni.

Dădu să plece, trupul îi era rece şi împietrit. Voi să ridice mâinile, dar mâinile ei rămaseră lipite de trup, cuprinse şi ele de recea lui încremenire de stâncă. Şi încercă să strige (…) încercarea ei rămase zadarnică. Iar când voi să îndrepte iarăşi ochii spre ceruri, pleoapele îi căzură grele peste luminile lor şi un întuneric nemărginit o cuprinse (…). Panaghia se prefăcuse în stâncă de piatră. Se zice, însă, că inima ei nu s-a împietrit, că şi acum se îmbată, totuşi, de razele soarelui, de strălucirea florilor, de lunecarea norilor pe aripile lor albe, de vânturile dulci şi mângâioase ale răsăritului şi apusului.

sursa: https://www.financiarul.ro

 

 

Baba Dochia, Mosul si Muntele Sacru

 

 

Credintele noastre ancestrale sunt strans legata de verticalitatea si singuratatea varfului de munte, de aceea voi continua cu un alt complex megalitic care are in centru, ca un menhir, coloana naturala Dochia, care reprezenta pentru stramosi Mama Dacia. I s-a spus Baba Dochia, tocmai pentru a-i sublinia intelepciunea si seninatatea. Stim, daca avem ca exemplu pe domnitorul Mircea cel Batran, ca substantivele mos, baba, batran se comporta in arhaicul vocabular stramosesc ca adjective sinonime cu intelept, bland, cunoscator. Marele Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldavie, scria pe la 1700: “…in varful muntelui se vede o statuie foarte veche, inalta de 11 metri, reprezentand o femeie batrana, de la baza careia izvoraste un izvor nesecat de ape”. Traditia noastra orala povesteste despre acest loc ca despre izvorul apei vii si despre faptul ca pe dealurile din jurul muntelui Ceahlau apar urme e cai, caini si de pasari imprimate pe stanci, astfel incat, zona poarta si astazi numele “La samne“, iar noi vom gasi in toata traditia populara referiri la mosi si babe, atat pentru anumite zile, cat si pentru a-i desemna pe “shamanii locului“, asa cum scrie Culianu in Calatorii in lumea de dincolo. Despre importanta varfului de munte in practicile oculte traditionale, vorbeste si Vanga, care a ales sa locuiasca la Rupi, deasupra unor sanctuare tracice spunand ca de aici isi extrage energia si forta pentru preziceri si vindecari. Exploratorii care au studiat vestigiile din fostul imperiu al tracilor au gasit semne geometrice trasate pe stanci, care isi schimbau forma in functie de pozitionarea pamantului fata de soare. Toata cultura noastra rurala pomeneste despre Mosul. O aparitie solara, imbracata in straie albe care coboara de pe munte pentru a aduce oamneilor intelpciune, iubire si curaj. Pentru toti cei care nu isi neaga originile, acesta este insusi Zamolxe, strabunul nostru, care traieste simultan si continuu cu toti fratii sai. Pentru spiritele prea rationaliste sau materialiste, acestea nu sunt decat niste legende obscure, dar pentru cei care si-au intalnit sinele, aceasta este “permanenta comunicare dintre lumi“!

Sursa codulluioreste.ro

Baba Dochia, Mosul si Muntele Sacru

Credintele noastre ancestrale sunt strans legata de verticalitatea si singuratatea varfului de munte, de aceea voi continua cu un alt complex megalitic care are in centru, ca un menhir, coloana naturala Dochia, care reprezenta pentru stramosi Mama Dacia. I s-a spus Baba Dochia, tocmai pentru a-i sublinia intelepciunea si seninatatea. Stim, daca avem ca exemplu pe domnitorul Mircea cel Batran, ca substantivele mos, baba, batran se comporta in arhaicul vocabular stramosesc ca adjective sinonime cu intelept, bland, cunoscator. Marele Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldavie, scria pe la 1700: “…in varful muntelui se vede o statuie foarte veche, inalta de 11 metri, reprezentand o femeie batrana, de la baza careia izvoraste un izvor nesecat de ape”. Traditia noastra orala povesteste despre acest loc ca despre izvorul apei vii si despre faptul ca pe dealurile din jurul muntelui Ceahlau apar urme e cai, caini si de pasari imprimate pe stanci, astfel incat, zona poarta si astazi numele “La samne“, iar noi vom gasi in toata traditia populara referiri la mosi si babe, atat pentru anumite zile, cat si pentru a-i desemna pe “shamanii locului“, asa cum scrie Culianu in Calatorii in lumea de dincolo. Despre importanta varfului de munte in practicile oculte traditionale, vorbeste si Vanga, care a ales sa locuiasca la Rupi, deasupra unor sanctuare tracice spunand ca de aici isi extrage energia si forta pentru preziceri si vindecari. Exploratorii care au studiat vestigiile din fostul imperiu al tracilor au gasit semne geometrice trasate pe stanci, care isi schimbau forma in functie de pozitionarea pamantului fata de soare. Toata cultura noastra rurala pomeneste despre Mosul. O aparitie solara, imbracata in straie albe care coboara de pe munte pentru a aduce oamneilor intelpciune, iubire si curaj. Pentru toti cei care nu isi neaga originile, acesta este insusi Zamolxe, strabunul nostru, care traieste simultan si continuu cu toti fratii sai. Pentru spiritele prea rationaliste sau materialiste, acestea nu sunt decat niste legende obscure, dar pentru cei care si-au intalnit sinele, aceasta este “permanenta comunicare dintre lumi“!
Sursa codulluioreste.ro

Piramida spaţială de pe muntele Ceahlău, fenomenul din ziua Schimbării la Faţă

 

În fiecare an, de 6 august, zeci de curioşi urcă pe vârful Toaca pentru a vedea cum umbrele muntelui se contopesc într-o piramidă spaţială. Fenomenul, unic în România, are o explicaţie ştiinţifică, dar este înconjurat şi de o aură de mister.

Umbra piramidală, spaţială, sau holografică, sunt doar câteva din denumirile date fenomenului care se produce pe muntele Ceahlău în primele zile ale lunii august, şi are intensitate maximă pe data de 6, atunci când creştinii ortodocşi serbează „Schimbarea la Faţă”.

Cei care vor să urmărească pe viu această minine a naturii, trebuie să îndeplinească două condiţii: să se trezească dis de dimineaţă (ori să înopteze sus pe munte), şi să fie înainte de răsărit pe vârful Toaca (1.904 m). O altă condiţie, capriciu al naturii care joacă feste deseori, este ca linia orizontului spre est să nu fie blurată de plafonul de nori în momentul în care soarele îşi face apariţia.

Pietreanul Mihai Marin, pasionat de fotografie şi de fenomenul piramidei de pe Ceahlăul a studiat şi a imortalizat de aproape 15 de ani ceea ce se întâmplă timp de aproximativ 80 de minute în dimineţile de pe 6 august. „Este o compunere de minimum patru umbre. Vârful Toaca are formă de piramidă regulată cu baza un pătrat, iar sub acţiunea razelor solare dinspre est, are o umbră în formă de triunghi isoscel. Stânca Piatra Ciobanului, fiind mai mică şi mai jos, face altă umbră, prelungă. La fel, Piatra Vulcanului şi Panaghia. Peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui. Pe 6 august dimineaţa, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele se unesc la vârf şi se creează o imagine magnifică tridimensională, ca holograma unei piramide”, spune Mihai Marin.

Cu alte cuvinte, suprapunerea perfectă a vârfului umbrelor nu se întâmplă decât atunci când soarele răsare dintr-o anumită poziţie. Nemţeanul susţine că a fost stârnit să studieze fenomenul de pe Ceahlău de un alt pasionat al muntelui, profesorul de geologie Nicolae Ţicleanu de la Institutul din Bucureşti.
Sursa: https://adevarul.ro/