Blog

10.03.2014 11:13

Se spune că, odată de mult, pe vremea când pe pământ umblau alături de oameni, dracii alungați de Dumnezeu din ceruri, pe meleagurile noastre, unde astăzi știm Agigea, se ridica o cetate puternică, cu toată făcută din marmură și care era stăpânită de un rege tânăr și viteaz. Acesta își găsi și o soață pe măsură, o prințesă frumoasă foc, ce îl îndrăgi pe dată pe crai. Dar exista o primejdie: un drac vrăjitor pe nume Dolojman, ce hălăduia cam tot prin locurile astea, o iubea și el pe frumoasă. Când află că aceasta nu îl place pe el și că l-a ales pe rege drept soț, se înfurie peste măsură și aruncă asupra celor doi un grav blestem: le hărăzi că, de vor avea vreo fată, aceasta să își dorească mereu să danseze, dar de avea să se prindă cu vreun bărbat în horă, acela să cadă mort ca secerat. Și după ce aruncă blestemul, Dolojman plecă un timp din locurile noastre, căutând alți oameni pe care să îi nenorocească.

Regele și jumătatea sa avură pe dată un copil, o fată frumoasă peste măsură, căreia îi spuseră Caliope. Și trăiră ani buni în liniște, până când prințesa se făcu jună și vru să meargă și ea la petreceri. Taman atunci își aduseră cu toții aminte de blestem, pentru că orice fiu de crai dansa cu fata, pe dată, el și cădea jos ca fulgerat. Regele a chemat viteji din toată lumea, promițând că cel ce va supraviețui dansului, va primi mâna fetei și jumătate de regat. Toți temerarii picau însă morți, după doar câteva clipe de jucat. Fata a visat însă într-o noapte că Dolojman îi apare și îi spune să meargă pe fundul mării și să găsească copacul de mărgean al zânelor apelor. Acesta avea o floare care, (zicea Dracul în vis) odată adusă în palat, ar fi început să cânte și ar fi izbăvit-o de blestem. Ea îi povesti visul tatălui, dar regele se temu pentru viața ei și merse el să culeagă floarea din mare. Se întâlni cu dracul vrăjitor, iar acesta îi zise că îl lasă să ia floarea, cu o condiție: prima ființă ce îl întâmpină pe mal să devină rob sau roabă a lui Dolojman.

Fără să cugete prea mult, regele se învoi, dar floarea începuse deja să cânte și o făcuse pe Caliope să iasă pe țărm, pentru a-și căuta tatăl. Dracul părea că învinsese, dar Regele nu a lăsat-o pe fată să meargă la el. Atunci, Dolojman făcu o vrajă groaznică și îi împietri pe toți oamenii din Cetatea de Marmură, pe rege, pe regină, pe Caliope și pe toți servitorii, soldații și curtenii dinăuntru. Anii au trecut cu zecile și cetatea fu cuprinsă de pădure și deveni un loc părăsit, pe unde nu umbla nimeni niciodată, căci se știa că este stăpânit de Dracul Dolojman, ce rămăsese acolo. Dar într-o zi, pe la cetate trecu un tânăr pescar, mereu vesel și pus pe șotii.

El văzu că totul e împietrit și îi era necaz, că ar fi vrut ceva de-ale gurii, dar și acelea erau stană. Deodată se întâlni însă cu Dolojman, care îl provocă la luptă, așa cum o vrea muritorul. „Păi să ne luptăm în veselie”zise Pescarul, „dar înainte de asta, să bem niște vin”. Dracul se învoi, dar vinul din butoiul de lângă ei era împietrit de vrajă. „Intră tu în butoi și fă-i ceva vinului, dezleagă-l să curgă, zise pescarul, că altfel nu ne putem bate”. Îl păcăli astfel pe necurat și cum intră acesta în butoi, cum Pescarul cel Vesel puse dopul. Luă apoi butea cea mare și o aruncă în apele Mării Negre. Se întoarse apoi în Cetatea de Marmură și, ce să vezi, când atinse Floarea din Copacul de Mărgean, aceasta începu pe dată să cânte.

Și toți se treziră imediat din împietrire. De cum îl văzu Caliope pe Pescar, imediat prinse drag de el. Cei doi se luară de soți și trăiră fericiți în regatul lor, ani mulți de atunci înainte. Cât despre Dolojman, tot așteaptă pe fundul mării să deschidă cineva butoiul, ca să iasă și să se răzbune. Dar se vede treabă că Dumnezeu îi iubește pe oamenii de pe aste locuri și îi ferește să mai aibă parte de grozăvii ale Necuratului….

sursă – Alexandru Mitru – În Țara legendelor (adaptare) 

10.03.2014 09:57

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume (18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii (ahei şi dorieni), fenicienii..etc.
Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 - 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa... chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista).

Scrisul şi odată cu el istoria, au apărut mai întâi în spaţiul tracic şi abia mai târziu in spaţiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultură din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de măsurare a timpului.

Începând cu anul 1995, dupa studii îndelungate, însă intenţionat ţinute la subsol, o serie de savanţi americani de prestigiu au ajuns la concluzia că Potopul descris în Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populaţie neaşteptat de dezvoltată, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greacă (ULIMP- Lumină sau Splendoare, în limba traco-dacă), nu era altceva decât muntele Bucegi pe care nu întâmplător dăinuie al doilea Sfinx de pe Pământ. Istoricul Homer spunea că numai tracii ştiau să lupte călare şi cu arcul începând cu mileniul cinci înainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desăvârşită, toate convenţiile fiind încheiate verbal şi apoi păstrate cu sfinţenie. Lipsa de acasă era semnalată printr-un băţ lăsat la poartă, fiind mai mult decât suficient.
Traco-dacii erau singura civilizaţie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o formă a sa.

În jurul anului 1400 Î.C, se construieşte în Tracia Nord-Dunăreană, cea dintâi şcoală cu local de sine stătător de pe Terra, numită Androniconul, unde preoţii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare începând cu teologia (cultul Zeului Soare şi al celor 12 constelaţii).

Confom mărturiilor rămase posterităţii ale lui Platon şi Socrate, însuşi Pitagora şi-a completat studiile la şcoala Zamolxiană, şi tot ei afirmau că în acea vreme în Dacia existau cei mai de seamă medici ai timpului.
Istoricul Herodot, îi considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpaţilor, (Moldova de astăzi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, în Anatolia, unde au fost cunoscuţi ca Cimiry. Migraţi ulterior către Italia, Spania, Anglia şi Irlanda au fost cunoscuţi sub denumirea de celţi.

Zona Nord-Dunăreană (România de astăzi), a fost considerată din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat în aproape toate bogăţiile pământului, cu terenuri agricole (Grânarul Europei de mai târziu), păşuni întinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine apărată contra majorităţii dezastrelor naturale, etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungaţi din vatra strămoşească şi nici deznaţionalizaţi. 

Românii păstrează în continuare limba, portul, obiceiurile, tradiţiile strămoşilor de acum 7.000 de ani. Analizele minuţioase de sânge, demonstrează un alt miracol: în ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupaţie romană, ne-am păstrat puritatea genetică, specifică strămoşilor noştri.
România rămâne un miracol, căruia i s-a prevăzut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria în 1922, că românii vor deveni un popor îndrăgit şi respectat de toate popoarele lumii.

Bibliografie:
- Augustin Deac - Istoria Adevărului Istoric
- P.L.Tonciulescu - Ramania, paradisul regăsit
- Nicolae Densuşianu - Dacia Preistorică , Vol.1, 2, 3, 4, 5
- Cornel Bârsan - Revanşa Dacie

03.03.2014 22:50

De celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro a auzit toată lumea, însă foarte puţini ştiu că autorul chipului Mântuitorului este sculptorul gălăţean Gheorghe Leonida.

 

Gălăţeni care au uimit lumea - Gheorghe Leonida

 

 

Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).


Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).

 


În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată.

 

Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene.

 

 

Sursa: http://www.viata-libera.ro/component/k2/51613-galati-viata-libera-galateni-care-au-uimit-lumea-gheorghe-leonida

02.03.2014 10:36

Zeul Saturn

Zeul Saturn

În anticitatea greco-romană, Saturn avuse la diferite popoare diferite numiri. De greci, el era numit Kronos, la romani Saturnus, la egipteni Seb, la fenicieni El și la daci Zalmoxis (zeul mos).

Sub numele de Kronos mai avea în teogoniile grecești și epitetul de neotatos (de la neos), cu înțelesul de „cel mai tânăr” între fiii lui Uran, ori „cel mai tânăr” între zei.

 

Sub această numire particulară, figurează Saturn și în poemele epice ale poporului român, a căror vechime se reduce la timpuri foarte edpărtate. În aceste cântece tradiționale, Saturn este numit Novac, un cuvânt care în limbile slave meridionale însemnează „tânăr”. Novac corespunde astfel, după forma și înțelesul său, de grecescul neos, de unde se formase în literatura grecească epitetul de neotatos.

Sub numele de Noachus și Noe, Saturn ne apare și în legendele poporale din părțile de apus ale Europei (…) În diferitele regiuni ale Franciei, Noel.

Noe din legendele religioase ale ebreilor este aceeași personalitate cu Saturn. După tradițiunile chaldee, diluviul biblic se întâmplase în timpurile lui Saturn.

În ce privește naționalitatea lui Novac, el ne apare în cântecele epice românești ca un viteaz din Lătânii cei bătrâni (Prisci Latini), ca un român viteaz, numit Novac Kara-Iflak (Novac Negrul Valach).

Ca personalitate istorică, el este un domn român, un fecior de împărat. În fine, mai este numit Zeu-Impărat. Aparține prin urmare dinastiei divine, vechi pelasge.

(…)

Saturn a fost unul dintre cei mai războinici regi ai dinastiei divine. Aceeași tradițiune o avem în cântecele epice române despre Novac. El spune fiului său că până a fost încă tânăr: „șapte războaie a spart și la război când pleca, groaznic la dușmani era”.

(…)

În poemele epice românești, patria lui Novac se numește în general Țara Românească, „Țara cea română de la Dunărea bătrână”

(…)

Reședința lui Novac se numește, în cântecele epice românești „Dalbă Curte” și „Cerdacul lui Novac”. Ea se afla situată în „munții Ardeal”, numiți și Starideal, Sterideal, Cearideal și Cerdeal, din care cauză, Novac și fiii săi sunt adeseori numiți „voinici ardelenești”.

La Pindar, curțile lui Saturn sunt numite tyrsis. Ele aveau, așadar, forma unui turn (castel) de zid sau de lemn, construit pe un vârf de deal, ori munte, după sistemul arhitecturei tursenice și al triburilor pelasge, numite mosyneci.

„Cerdacul lui Novac” se afla în apropiere de Brașov, iar după alte variante lângă frontiera de apus a Țării Românești, ori pe Dealul Feleacului, lângă Cluj.

„Munții Sterii Dealului,
La cerdacul lui Novac …
Frumoas masă-i întinsă,
De mulți boieri e cuprinsă …
Tot bunii Brașovului
Și tartorii târgului”

Fragment din Dacia Preistorică de Nicolae Densușianu (1913) editura Obiectiv Craiova

25.02.2014 14:25
Exista relatari despre teleportari stranii, toate fiind legate de cautatorii de comori, de parca ar fi un „zeu“ care apara tezaurele sacre ingropate in zona si „azvarle“ pe cei care se apropie prea mult de ele.

 

„BERBECUL“ ZBURATOR

 

„Zeii“ din mitologia sumeriana aveau o mare predilectie pentru aur, din care lucrau tot felul de obiecte, ulterior acestea devenind sacre pentru oameni, care le-au inclus in ritualul religios. Multe dintre legendele stranse de profesorul de romana Ilie Mandricel se refera la comorile fabuloase ascunse prin muntii din regiune. Nicolae Densusianu aloca mai multe capitole din „Dacia preistorica“ acestor comori zeiesti constituite in tezaure sacre, pentru capturarea carora regii vechimii organizau expeditii dupa expeditii.

 

In Tara Luanei se afla lana de aur, dupa care au fost trimisi argonautii. Dupa traditie, „lana“ apartinea unui „berbece de aur care zbura prin aer, peste pamant si mare“, daruit de zeul Soarelui unui rege. Copiii acestuia, persecutati de mama vitrega, au luat „berbecele“ si au zburat cu el in tinutul Colchis, cerand protectie regelui de aici, Aiete. Poetul Ovidiu localizeaza tara lui Aiete de la apus de Marea Neagra pana langa tinutul scitilor. Exilat la Tomis, poetul se si lamenteaza in privinta barbarilor care-l inconjoara, „colchii si hoardele de meteree si geti“. Getii stim cine sunt. Colchii si meteree au lasat „urme“ in Tara Luanei sub denumirea actuala a satelor Colti si Materea, asezari locuite inca din neolitic, unde se afla niste sanctuare stravechi, pazite cu strasnicie de calugari pana in secolul al XIX-lea. Oamenii spun ca aceste sanctuare inscriptionate cu simboluri stravechi sunt adevarate harti ale comorilor sacre.

 

COMORILE „JURUITE“

 

Legat de disparitiile de persoane, avem referiri foarte clare in povestirile batranilor despre oameni care au gasit tezaure sacre si au fost azvarliti din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de catre „spirite“. Astfel, aflam ca, deasupra fostului schit Gavanele, pe Podul Manciului, oamenii au vazut flacarile ce joaca pe comori. Nefiind priceputi in citirea „jocului flacarilor“, s-au grabit si au sapat. Comoara de aici era insa „juruita“, iar sapatorilor „le-au aparut spaime, fel de fel de calugari si draci, care le-au luat mintile si i-au dus in alte locuri“. Cand si-au revenit, ei au povestit cum, in timp ce sapau, au aparut spirite, dupa care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parca ar fi fost ridicati si aruncati de acele spirite ce pazeau comoara. Si poate ar mai fi incercat sa o caute daca si-ar fi adus aminte unde incepusera sa sape. „Parca le luase Dumnezeu mintile“, spun batranii.

 

O alta poveste se refera la un materean, iar despre matereni Ovidiu spunea ca aparau „lana de aur“ impreuna cu colchii. Povestea noastra spune ca „un oarecare Matareanu, sapand dupa o comoara, s-a trezit, dupa vreo saptamana, departe de acest loc, intr-o poiana in padure, unde l-au gasit oamenii cam zapacit la cap“. Acesta uitase si cine este, era complet derutat.
 

 

Se observa in aceste povestiri ca teleportarile par a fi vointa „cuiva“. Specialistii care au analizat fenomenul spun ca nu este neaparat „vointa“ cuiva. Poate ca cei care au ingropat tezaurele sacre in anumite locuri cunosteau „anomaliile“ zonei. Experimentele extrasenzoriale efectuate in zona in anii ’80 au inclus si unul mai putin obisnuit. Unul dintre subiectii umani, un medium cu aptitudini deosebite, s-a oferit sa verifice cu ochii mintii ce se intampla cu acele „aspirari“ in ceata albastra, fiind dus intr-un loc unde aparatele indicau o turbulenta energetica. El trebuia doar sa intre in stare de transa si sa comunice, pe cale telepatica, ce se intampla. Spre stupefactia celor prezenti, subiectul a disparut pur si simplu din fata lor. Fiind un experiment militar, panica a fost maxima, mai ales pentru faptul ca trebuia sa se asigure protectia participantilor la experimente. Se temeau ca omul a disparut complet, ca brailenii, dar el a fost descoperit dupa aproape o ora, cazut la pamant, incapabil sa vorbeasca, la cateva sute de metri de locul din care disparuse si unde il mai cautasera cu cateva minute inainte de a fi gasit. Cand si-a revenit, primele cuvinte au fost: „Am venit de Dincolo“.

 

ASPIRAT INTR-UN TUNEL TURBIONAR

 

Ceea ce a povestit pare fantastic. A fost aspirat intr-un tunel turbionar, gri, la capatul caruia se afla o lumina stralucitoare. „Clasic“, s-ar putea spune. Asa se „vede“ si din starea de coma. Insa este pentru prima data cand cineva explica aceasta lumina stralucitoare. „Este vorba de o radiatie luminoasa pe care o apreciez avand 300.000 de grade Kelvin“. Ar fi fost suficient atat sa-i tulbure pe participantii la experiment. Insa subiectul mai avea si alte „amintiri“. A descris peisajul de Dincolo asemanator cu cel pamantean, dar in culori mult mai pure. Si da, a vazut si oameni, o femeie si o fetita aidoma ei, de parea o clona, un batran si un alt barbat, cu ten gri, „altfel decat noi“. Straniu, in comparatie cu acestia, subiectului i se parea ciudata rasa umana, fara sa poata preciza de ce. Nu a putut lua contact cu ei, pareau ca ratacesc fara tel, pierduti in timp si spatiu. Sau el era cel care se „ratacise“ in timpul si spatiul „lor“. Subiectul a apreciat trecerea lui prin lumea de dincolo la o fractiune de secunda si nu i-a venit sa creada ca disparuse aproape o ora. Mergand pe ipoteza ca acei oameni poate disparusera candva in „ceata albastra“ si nu mai gasisera calea de intoarcere, au fost chestionati satenii despre disparitii ciudate. „Sunteti oameni seriosi sau cum?“, i-a luat la rost o batrana. „Pai cate ciudatenii sunt pe aici, cine sa mai stie!“.

 

TARA LUANEI, POARTA LUI DUMNEZEU

 

Localnicii spun ca „Tara Luanei“ este „Poarta lui Dumnezeu“. Are legatura sau nu, un grup de cercetatori japonezi au constatat ca aici se afla al treilea pol energetic al Pamantului, ca importanta, primul fiind Varful Omu. Legatura acestei zone cu stravechea civilizatie sumeriana a facut-o cercetatorul Paul Lazar Tonciulescu, in cartea sa „De la Tartaria la Tara Luanei“. Am putea adauga faptul ca, in sumeriana, „Luana“ se traduce prin „Cei pe care Anu ii pastoreste“ sau, mai prozaic, „oamenii lui Anu“, Anu fiind zeul suprem la sumerieni, al carui simbol, al Soarelui, era o cruce cu raze sau o zvastica. In afara de tablitele de la Tartaria cu o scriere protosumeriana (datarea cu C 14 atesta ca asezarea este cu 2.000 de ani mai veche decat orasele sumeriene), ceramica antica descoperita pe teritoriul tarii noastre poarta simbolul zeului Anu. Aici se cuvine sa amintim ca „zeii“ sumerieni coborasera pe Pamant cu carele zburatoare si intocmisera inainte de Potop dinastia zeilor, care guvernase peste civilizatia primordiala. Reamintim teoria oceanologului american Rob Ballard, conform careia marele potop ramas in toate mitologiile lumii s-ar fi petrecut in bazinul Marii Negre, care era doar un lac cu apa dulce. Prin ruperea pragului de la Bosfor, apele au inundat toata aceasta regiune, iar lacul s-a transformat in mare. Triburi ale acestei prime civilizatii au migrat si inainte de Diluviu, dar dupa cataclism au „emigrat“ si zeii, intemeind civilizatiile de pe malurile Tigrului si Eufratului, Indusului si Nilului. Dar se pare ca aici a fost prima „Tara a oamenilor lui Anu“.

 

DIN LEGENDELE PLAIULUI

 

Ilie Mandricel este profesor de romana in comuna Bozioru si un pasionat culegator de legende din zona. Domnia sa a strans un numar impresionant de „povestiri din batrani“, pe care se poate structura o buna parte a istoriei „Tarii Luanei“, „basme“ de o valoare inestimabila, redate asa cum i s-au povestit, respectand particularitatile de exprimare a localnicilor. Ilie Mandricel ar vrea sa publice aceste comori intr-un volum intitulat „Din legendele plaiului“, dar, evident, nu gaseste sponsori. Basmele stranse de Ilie Mandricel ne-au fost calauze atat prin istoria „normala“, cat si prin „credintele stravechi si practicile magice, unde localnicii plonjeaza in mitologie“, dupa cum se exprima profesorul.

 

CERCETATORUL VASILE RUDAN, DESPRE EXPERIMENTELE DIN MUNTII BUZAULUI: CEATA ALBASTRA

 

In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 - 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra“, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin. Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat“ violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei“, experimentele fiind facute la un interval de doi ani. Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare.

 

DILATAREA TIMPULUI

 

In acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie. In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului. Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice. Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. Ceata albastra este denumita „ceata electronica“ sau „vartej electronic“, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.

 

CELALALT TARAM

 

Cu siguranta, cele mai ciudate fenomene din zona sunt disparitiile de persoane. Aceste disparitii se manifesta in doua moduri. Unele persoane au disparut si nu au mai reaparut - eveniment relatat de Monitorul de Iasi, iar altele au disparut dintr-un loc si au aparut in altul, dupa o perioada de timp, fara sa-si aduca aminte ce s-a intamplat, dupa cum reiese din povestirile satenilor, stranse de profesorul de romana din comuna Bozioru, Ilie Mandricel. Despre „celalalt taram“, care, in unele conditii, „absoarbe“ pe nenorocosii care se afla in preajma, exista destule relatari cat sa merite o cercetare stiintifica a fenomenului. Din punctul de vedere al studiului fenomenelor paranormale (si ne referim la testele paranormale la care au participat numai oameni de stiinta, rezultatele acestora fiind publicate in „Enciclopedia Fenomenelor Paranormale“ de Brian Inglis), teleportarea este „transferul materiei prin materie“, pana nu demult un nonsens. Acest transfer presupune vointa „cuiva“ sau anumite conditii electromagnetice, obiecte sau persoane disparand dintr-un loc si aparand in altul sau pur si simplu, disparand in „neant“. Obiectul sau persoana transportata se numeste „aport“, putand fi incadrata in anumite coordonate fizice, spatiu, timp, greutate etc.

 

TELEPORTAREA DOAMNEI GUPPY

 

Anul 1871. Intr-un imobil din Conduit Street, Londra, se stransese un grup de oameni de stiinta, pentru a participa la demonstratiile de teleportare efectuate de mediumuri renumite ale timpului. Era o adevarata piatra de incercare sa se admita ca un obiect se poate dematerializa dintr-un loc si materializa in alt loc. Demonstratiile erau facute cu obiecte, care apareau sub ochii oamenilor de stiinta, dar ei se declarau nemultumiti, invocand tot felul de „inselatorii“. Insa Madame Guppy era sa-i dea gata, cand a fost dematerializata din casa ei din nordul Londrei si materializata in sala de sedinta. Madame Guppy, o femeie corpolenta, i-a privit nauca si jenata (era in capot) cateva secunde, apoi a fost „dusa“ inapoi. O vizita rapida, discreta in privinta scopului, la domiciliul acesteia a confirmat faptul ca era imbracata in acelasi capot. Nu era constienta de „calatoria“ ei, crezand ca avusese o „viziune“ provocata de o indigestie. Straniu era faptul ca nici unul dintre mediumurile prezente in sala de testari nu-si aducea aminte sa fi vrut sa faca aceasta demonstratie, dar erau exasperati ca „aportarile“ de obiecte nu erau luate in considerare de oamenii de stiinta. „Experimentul Guppy“ a fost trecut la „iluzionism“.

 

BRAILENI PIERITI IN NEANT

 

Tinem sa precizam ca vortexul din Bozioru nu are nici o legatura cu experimentele militare supervizate de gen. Ilie Ceausescu, nimic in comun cu „Experimentul Philadelphia“ sau „Proiectul Montauk“, „ocultii“ generalului doar profitand de particularitatile zonei pentru a-si imbunatati performantele metapsihice. In aceasta zona par ca se deschid porti temporale in mod natural, in care oamenii sunt absorbiti si uneori este posibil sa pateasca ce a patit echipajul de pe USS Eldridge. O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, in Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, in anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, intr-un loc numit „La Tiharie“, unul dintre ei s-a gandit sa faca o urcare pe una dintre stancile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tanarul a urcat pana in varf, de unde a strigat la prietenul sau: „Uite ce am gasit!“.S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a intamplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, cativa dintre ei lucrand in Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stanca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai indraznit sa repete „figura“. Cei doi frati, cautati in zadar prin imprejurimi, n-au mai aparut niciodata.

 

ENIGMATICA CIVILIZATIE

 

Chestionat in privinta disparitiei celor doi braileni, Alexandru Mironov, care fusese de vreo opt ori prin regiune, a tinut sa sublinieze ca zona este intr-adevar foarte deosebita si fara astfel de disparatii misterioase. Printre altele, a precizat ca aceasta zona nu este, in primul rand, identificata arheologic, desi acolo au fost descoperite fragmente de ceramica a unei civilizatii careia nu i s-a putut preciza epoca, diferita de vestigiile cunoscute deja din punct de vedere arheologic. A amintit despre anomaliile magnetice, despre un pisc care atrage toate fulgerele, despre izvoare radioactive si despre o regiune unde solul este negru, ca si cand, odata, acolo, a ars „ceva“, probabil o constructie imensa. Am vazut si noi stratul gros de sol ars si o bucata dintr-un zid ciclopic, care probabil inconjura intreaga asezare. In regiunea amintita de A. Mironov, in anii ’80, grupurile de copii telepati, condusi de cercetatorul Vasile Rudan, au indicat, prin perceptie extrasenzoriala, locurile unde exista vestigii. In acele locuri au fost descoperite urme ale acelei asezari necunoscute, dar „experienta“ arheologilor nu a mers mai departe de demonstratiile copiilor, dintr-un dezinteres imposibil de inteles. Ce civilizatie stranie a inflorit oare pe acest „vortex“ natural si cum a disparut ea?!

 

Doi batrani din comuna Ziduri, judetul Buzau, s-au trezit cu apa de peste 50 de grade Celsius in fantana din fundul gradinii. Dupa doua saptamani apa s-a racit brusc. Nici cei de la Apele Romane nu-si explica fenomenul.

 

Mariana Lacatus, purtatoarea de cuvant a Administratiei Bazinale de Apa Buzau-Ialomita, nu in telege nici ea misterul fantanii din comuna Ziduri: "ISU ne-a semnalat incalzirea apei. A fost un fe no men ce nu l-am mai intalnit! S-au recoltat probe din mai multe fantani din zona. Nu au fost semnalate depasiri de parametri fizico-chimici. Bacteoriologia, facuta de cei de la Directia de Sanatate Publica, e si ea normala. N-au fost in filtrari de substante chimice care sa produca incalzirea apei. Odata ce analizele au iesit bune, e o ciudatenie... Dar, probabil, exista o explicatie!". Care, nimeni nu stie, inca!

 

Temperatura apei a oscilat timp de doua saptamani, dar n-a scazut sub 40 de grade. "Ce-ar fi sa creasca iar, cand o fi sa udam gradina!", se ingrijoreaza tanti Mioara. "Deocamdata, nu stim, stam in asteptare! Cum ma scol dimineata, ma duc direct la ea...", parca-i pare rau lui nea Burlacu de vremelnica minune din batatura sa. Cornel Chiriac, un burtos de 41 de ani, sapa de zece ani toate puturile din zona. "Fac puturi de adancime. De apa sarata am dat, da’ de apa calda nu... Putea sa fie o groapa de var, o fosa, gunoi sau calcar, nu e zona seismica, nu stiu...", e in dubiu fantanarul pe care cei de la Apele Romane l-au contactat sa faca un foraj de monitorizare la cativa metri de fantana.
sursa http://cultural.bzi.ro/
24.02.2014 12:42
Profesorul Constantin Bursuc afirma ca a patruns intr-o vasta retea de galerii subterane artificiale. "Exista o retea de tunele fizice, reale, sub toata Romania. Eu am cartat, prin masuratori la fata locului, doar unele dintre aceste cai de comunicatie subterane, care se afla la 4-5 km adancime sub pamant", afirma profesorul.

Profesorul Constantin Bursuc nu poate spune cu precizie cine si cu ce scop a facut aceste constructii misterioase, dar continua cercetarile, urmand a face publice rezultatele obtinute, scrie worldwideromania.com.


"Am inceput cercetarile din Suceava, unde se afla o poarta de intrare spre aceste constructii. Trebuie sa va spun ca exista, la 5 km sub pamant, un «Centru spiritual», in care am avut acces numai in urma unei comenzi speciale, transmisa de entitatile care m-au insotit", a precizat dl Bursuc.

Profesorul sustine ca a intrat efectiv intr-un tunel din Ceahlau, insotit fiind pana la intrare de prof. Traian Stanciulescu, director tehnic la Institutul de Inventica, filiala Iasi.


Conform hartilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adancime de 1.500 m sub pamant, leaga Muntii Retezat (Sargesia) de Bucegi (Busteni), Ceahlau (Sucidava) si Satu Mare, iar toate aceste tuneluri ar avea forma unui cap de lup, simbolul dacilor. In vara anului 2007, Bursuc a efectuat cercetari in Masivul Godeanu, la vest de Manastirea Tismana, unde a gasit alte constructii subpamantene.

Exista mai multe afirmatii privitoare la existenta unor enigmatice constructii in adancurile pamantului Romaniei, unele dintre ele fiind cunoscute si pazite cu strasnicie chiar de autoritati.
Tunelul «Castelului din Carpati»

Este vorba despre cetatea cnezilor Candesti, din satul Rau de Mori, judetul Hunedoara, care l-a inspirat pe Jules Vernes in romanul “Castelul din Carpati”. Este legat de satul Brazi printr-un tunel lung de 5 kilometri, care apare si in carte.

Tunelurile Craiovei

Zona Craiovei e foarte bogata in vestigii ale unor cai subterane, demonstrate arheologic sau doar inregistrate de memoria comunitatilor locale. Cetatea dacica Pelendava, de langa Craiova, avea un tunel care iesea la malul drept al Jiului, lung de 2 kilometri. De asemenea, in satul Lemnea de Sus exista o gura de tunel care lega localitatea de centrul Craiovei pe un traseu lung de 13 kilometri. Sub municipiul Craiova exista o retea de tuneluri, descoperita in 1974, care leaga fostele case boieresti.

Tunelul roman dintre Romania si Ungaria

Intre localitatile Cenad, judetul Timis, si Szeged, Ungaria, este mentionat, intr-o lucrare din 1935, un tunel roman lung de 35 de kilometri.

Tunelul dacic de la Stancesti

Este cea mai veche cale subterana din Romania si a fost descoperita intamplator in zona celor doua cetati dacice (secolul VI i.H.) de la Stancesti, judetul Botosani. Inca nu i se cunoaste lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce catre comuna Mihai Eminescu, aflata la aproximativ 5 kilometri departare. Tot in judetul Botosani exista o hruba lunga de 10 kilometri, numita si “Santul lui Stefan cel mare”, care leaga cetatea domneasca din Cotnari, a lui Stefan (1433-1504), de localitatea Harlau. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean, scrie libertatea.ro.
In adancul Bucurestiul se ascund numeroase galerii secrete descoperite inca din anul 1888, pe cand s-au inceput lucrarile de canalizare a raului Dambovita. Exista tuneluri care leaga Manastirea Plumbuita de Palatul Ghica, pe sub raul Colentina. Pe langa acestea au mai fost descoperite galerii intre Manastirea Sarindar si Dambovita sau intre Casa Dudescului si Zavoaiele Cioplea, situat in apropiere de Dudesti. Cel mai vechi tunel subteran a apartinut domnitorului Vlad Tepes 
Unul dintre cele mai vechi tuneluri subterane se spune ca a apartinut pe vremuri lui Vlad Tepes, pe care il construise special pentru a se refugia atunci cand era atacat de dusmani. Tunelul pornea de la castelul lui Vlad, aflat pe locul Palatului Kretzulescu de astazi si trecea pe sub Cismigiu. Totodata, acesta avea o ramificatie spre Schitu Magureanu, dupa care trecea pe dedesubtul aleilor din parc, pe sub lac si ajungea tocmai in zona unde se afla actuala Primarie Generala a Capiltalei, dupa care cotea brusc pe sub cheiul Dambovitei si ajungea la ascunzatoarea special amenajata pentru zilele de asediu. Cele mai multe tuneluri subetarane aveau guri de aerisire, pentru ca cei aflati sub pamant sa poata respira. Una dintre aceste aceste guri de aerisire era ascunsa sub aleea principala din Cismigiu, iar alta chiar sub lac, fiind ulterior distrusa odata cu amenajarea acestuia. Documentele istorice, precum dictionarul geografic din 1898 precizeaza ca lacul din Cismigiu este legat de Dambovita „printr-un canal lung de doi kilometri”. In adancul strazilor din centrul Capitalei se ascund cele mai vechi si cele mai cunoscute galerii subterane datand din secolul XVI. In timpul invaziilor bandelor turcesti care veneau si devastau Bucurestiul, oamenii au inceput sa-si sape tuneluri pentru a-si ascunde averile. In zona Unirii, pe strada Negru Voda, a fost gasit un tunel captusit in totalitate cu caramida, cu o latime de 1,5 metri. Tunelul a fost sapat la o adancime de peste zece metri, si are aproximativ 250 de metri care leaga Curtea Veche de Hanul lui Manuc si Biserica Domneasca, dupa cum scrie jurnalistul Romulus Cristea, pe blogul sau, potrivit adevarul.ro.
legenda a orasului Galati spune ca acesta ar fi fost legat de malul tulcean alDunarii printr-un tunel sapat in urma cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea in acesta cale de refugiu se facea prin altarul Bisericii Precista.

Legenda spune ca,  de pe malul galatean, se intra in tunel prin altarul Bisericii Precista situata pe Faleza. Aceasta biserica fortificata este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galati. Construita intre anii 1643 si 1647,  in timpul domniei lui Vasile Lupu, a fost ,si lacas de cult, dar si cetate de aparare impotriva cotropitorilor. De aceea, podul cladirii este prevazut cu 28 de metereze din spatele carora ostenii moldoveni au aparat-o de-a lungul istoriei, scrie adevarul.ro.

Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsa de turci in anul 1711, distrusa in razboaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 si 1769-1774. Astfel se explica si nasterea legendei tunelului sapat pe sub Dunare, tunel despre care se spune ca  era folosit de boieri pentru a se refugia pe celalalt mal al fluviului si pentru a-si pune la adapost bogatiile atunci cand erau amenintate de ostirile invadatoare. Potrivit legendei, deasupra altarului Bisericii Precista, exista o camera mare, in care, in timpul navalirilor ostilor otomane, erau puse la adapost obiectele de valoare. 

Tot in aceasta incapere, s-ar fi aflat si intrarea secreta in tunelul, care, conform legendei, din motive necunoscute, in urma cu un secol, a fost astupat cu pamant la ambele capete. 
Turnul slaninilor» si frigiderele medievale 

“Turnul slaninilor” este un turn-clopotnita al bisericii din satul Dumitra, judetul Bistrita Nasaud, care era legat, in trecut, printr-un tunel subteran de 3,5 km, de o cetate a domnitorului moldovean Petru Rares (1487-1546). Turnul si tunelul functionau ca un frigider medieval, in care localnicii isi depozitau hrana. 

Tunelul dacic de la Stancesti 

Este cea mai veche cale subterana din Romania si a fost descoperita intamplator in zona celor doua cetati dacice (secolul VI i.H.) de la Stancesti, judetul Botosani. Inca nu i se cunoaste lungimea, dar traiectoria tunelului dacic duce catre comuna Mihai Eminescu, aflata la aproximativ 5 kilometri departare. Tot in judetul Botosani exista o hruba lunga de 10 kilometri, numita si “Santul lui Stefan cel mare”, care leaga cetatea domneasca din Cotnari, a lui Stefan (1433-1504), de localitatea Harlau. Acest tunel a fost construit pentru una din iubitele domnitorului moldovean. 
sursa http://cultural.bzi.ro/
 

 

 
24.02.2014 09:16

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoresteAflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii. (Dragobetele este una dintre multele tradiții străvechi peste care s-a suprapus o sărbătoare creștină – n.n.)

 Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational LazaricaCulegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational LazaricaCulegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational LazaricaCulegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum “Ioan Dragobete”, “Dragostitele”, “Santion de primavara”, “Cap de primavara” sau “Cap de vara intai”, dar si “Dragomiru-Florea” sau “Granguru”. In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica 

Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor

El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. De aceea, fetele si baietii asteptau cu nerabdarea si sarbatoreau Dragobetele pentru a fi si ei indragostiti tot anul. In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de sarindar.

Dragobete -  Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia

Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).

Se crede ca la ziua lui pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!" Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii. Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).

Dragobete identificat cu Navalnicul

Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga). Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie.

Sfantul mucenic Vlasie (11 februarie) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. De ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta. Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete. Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta pe pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara, imperecherea pasarilor) se incearca a fi inlocuita de Sf. Valentin, sarbatoare de import, aparuta de cativa ani pe trotuarele si pietele publice ale oraselor.

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.(...) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrală a sărbătorii”.

Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat "zânul dragostei", zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce 'se logodesc' în această zi.



Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii, de ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne şi chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele româneşti răsunau de veselia tinerilor şi peste tot se putea auzi zicala: "Dragobetele sărută fetele!".

Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat.

În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul.

Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste.

Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor.



 http://www.romaniatv.net/

sursawww.crestinortodox.ro/

 

18.02.2014 15:15

Cetatea-Albesti.

La 15 kilometri distanță de ruinele bătrânei Callatis, dar în imediata apropiere a localității moderne Albești se află unul dintre cele mai frumoase situri arheologice din județ. Este fortăreața elenistică a grecilor dorieni, o cetate amplasată strategic în buza unei văi abrupte. Mult mai războinici decât ionienii de la Tomis sau Histria, dorienii au întemeiat Callatisul, undeva în jurul veacului al patrulea înainte de Hristos și tot din aceași perioadă datează și construirea cetății de la Albești. Descoperită din întâmplare în 1971 de un profesor din sat, cetatea este intens studiată de arheologii din Mangalia și Constanța, care au reușit să descopere vestigii extrem de importante, expuse acum în Muzeul Callatis.

Cetatea Albesti

S-a stabilit că a fost o fortificație rectangulară (3000 mp) cu caracter permanent, al cărui scop era supravegherea și apărarea limitei teritoriului calatian, inclusiv a drumului principal care mergea spre marea cetate. Zona era intens exploatată agricol, astfel că se impunea crearea unei așezări importante în regiune. Un aspect inedit al cetății de la Albești este că avea ziduri groase de aproape un metru și jumătate, străjuite de un turn înalt de apărare, elemente care o făceau aproape imposibil de cucerit. Interesant este că zidurile de incintă sunt făcute din blocuri mari de piatră care au fost așezate cu grijă, fără a fi însă legate între ele cu vreun liant. Aici la Albești a fost descoperită singura drahmă calatiană de argint din acea perioadă. Fortăreața a trecut foarte posibil prin vremuri mai rele în timpul diadohului Lisimah, cel care între anii 313-309 î.H a atacat Callatisul revoltat, reușind în cele din urmă să instaureze în Dobrogea dominația macedoneană. Povestea cetății de la Albești pare să se fi încheiat la sfârșitul secolului 3, deși ceva există și dovezi de locuire din veacul următor. Fortăreața își încheiase însă povestea și s-a ascuns în pământul dobrogean, timp de mai bine de 2200 de ani, reapărând doar ca sit arheologic ce ne poate ajuta să reconstruim alte crâmpeie din istoria acestor locuri…

SURSA http://www.black-sea.travel/

 

18.02.2014 15:10

Drumul matasii

Inainte de toate, trebuie spus că aceasta nu este nici poveste, nici legendă. Este doar o povestire, “condimentată” cu date istorice extrem de certe, care vin să confirme o variantă care multora dintre dumneavoastră, le pare probabil, la prima vedere, absurdă. Dar nu este nici pe departe aşa… Totul a început undeva în primii ani de după Revoluţie, atunci când o delegaţie culturală a României s-a deplasat, în China, la Beijing. Din grupă făcea parte şi academicianul Mircea Maliţa. Într-o bună zi, acesta a ajuns Muzeul de Istorie Naţională din marele oraş, unde a rămas pur şi simplu înmărmurit la vederea unei hărţi. La întoarcerea în țară, Malița a scris o amplă lucrare despre “bucla misterioasă”, care a inspirat de fapt și acest articol. Care este însă marea taină a hărții de la Beijing? Este o cartografiere mai puţin cunoscută a celebrului Drum al Mătăsii, aşa cum arăta el în vremea dinastiei Tang, cea care a domnit în China în perioada 618 -907 d.H. Pe lângă cele două trasee binecunoscute, cel principal (din Estul în Vestul Asiei) şi cel Sudic (care traversa Nordul Indiei) apare şi o buclă misterioasă, ruta stepei euroasiană (foto – cu galben). Acest al treilea drum misterios, despre care mult timp nu s-a ştiut nimic, ocolea Marea Caspică şi Nordul Mării Negre şi cobora apoi, exact prin Dobrogea, punctul său terminus fiind Constantinopole, la acea vreme, capitala puternicului Imperiu Bizantin. Harta este singura dovadă a unui drum terestru care includea şi Dobrogea, dar controversele existente pe tema căii auxiliare continuă şi acum.

Dobrogea

Deşi negustorii chinezi aveau rutele lor clasice, se pare că la un moment dat, împăraţii dinastiei Tang au ordonat să fie deschise şi alte rute, pentru extinderea activităţii comerciale. În sprijinul acestui drum misterios vine şi faptul că, în China se ştiau multe la acea vreme despre Dacia şi despre Dobrogea (menționate împreună ca ţara Daqin). Primele referiri datează din anul 97 d.H, atunci când solul imperial Gan Ying, în drumul său spre Roma, aude la Batumi (Georgia) vorbindu-se despre bogăţiile daqinilor de pe cealaltă parte a Mării. La întoarcerea acasă, Gan Ying a scris că în ţara daqinilor se ajunge fie direct cu corabia, de la Batumi, fie ocolind Marea Neagră pe la Nord. Iată aşadar informaţii corecte, cu cel puţin cinci secole înainte de crearea Hărţii Tang. Este aşadar logic ca aceşti negustori extraordinari să fi dorit să afle mai multe şi să creeze astfel al treilea drum al mătăsii. Pentru că nu există alte izvoare scrise privind drumul dobrogean, mulţi specialişti continuă să creadă că acest al treilea drum este puţin probabil să fi existat. Harta însă există…

sursa http://www.black-sea.travel/

18.02.2014 15:02

urebista Celtoctonul – Nimicitorul de celti

Adrian Nicolae | 18.11.2009 |
35 Comentarii
Burebista Celtoctonul – Nimicitorul de celti     no tags+ZOOMBurebista Celtoctonul – Nimicitorul de celti
Galerie foto (10)

„Boerebistas, barbat get, luand conducerea neamului sau, a ridicat pe oamenii acestia ticalositi de nesfarsitele razboaie si i-a indreptat prin abstinenta si sobrietate si ascultare de porunci, asa incat, in cativa ani, a intemeiat o mare stapanire si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celti, cei ce se amestecasera cu tracii si cu ilirii, i-a pustiit cu totul, iar pe boiii de sub conducerea lui Critasiros, precum si pe taurisci, i-a nimicit cu desavarsire...” – Strabon, Geographia.

Nicicand nu au avut tracii, fie ei daci sau de alta sorginte, un lider mai impunator si mai influent decat a fost Burebista. Nu sunt cuvintele autorului acestui articol ci ale contemporanilor sai, locuitorii cetatii Dionysopolis, Balcicul de astazi, cei care il numeau cu mandrie "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia". Este regretabil faptul ca, astazi, sursele care sa ne redea adevarata complexitate a geniului lui Burebista, dimensiunile reale, fizice sau morale ale marelui rege trac, lipsesc cu desavarsire. Au ramas doar ecourile faptelor sale in operele unora dintre cei mai ilustri istorici antici, acestea fiind, de fapt, singurele date pe care le detinem. Suficient, insa, pentru a ne crea o imagine despre personalitatea remarcabila a celui care a influentat decisiv istoria in urma cu mai bine de doua milenii.



Pastrand proportiile, putem compara pe "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia"chiar cu Alexandru Macedon... un lider ce a reusit intr-un timp foarte scurt sa ii uneasca pe cei de un neam cu el, sa supuna semintii indepartate si sa sfarseasca neinfrant in lupta o existenta demna de marile personalitati ale istoriei. Si tot asemenea lui Alexandru Macedon, Burebista a luat odata cu el ceea ce realizase. Ucisi in urma unor comploturi, cei doi monarhi nu au lasat in urma imperiile pe care le creasera, acestea fiind sfasiate si impartite intre cei care le-au urmat la conducere.

Cine a fost, insa, Burebista, care au fost realizarile sale si cine au fost personajele cheie care i-au influentat decisiv actiunile, va invit sa descoperim impreuna in cele ce urmeaza.

Burebista - un personaj enigmatic
Aproape orice manual de istorie, in special din seria celor post-decembriste, sustinea ca Burebista, marele rege al daco-getilor s-a inscaunat rege in anul 82 i.Hr si a cazut prada unui complot al nobililor in anul 44 i.Hr., acelasi an in care isi pierdea viata, intr-un mod similar, Iulius Cezar. Chiar daca nu sunt departe de adevar, astfel de afirmatii sunt, insa, nesigure. Cu siguranta ca atari probleme nu s-ar fi ridicat daca, din operele istoricilor antici care s-au ocupat cu istoria dacilor, s-ar fi pastrat macar una. Poate cea mai importanta dintre aceste lucrari, "Istoria Getilor", scrisa de Dion din Prusa (cca 40-120 d.Hr) sau Dion Chrysostomos (Gura de Aur), asa cum mai era cunoscut istoricul antic, mai exista inca in secolul al VI-lea d.Hr., dupa cum afirma un alt istoric important, gotul Iordanes. Chiar daca acesta din urma face o grava confuzie confundandu-i pe goti cu geti, cel mai probabil in ideea de a gasi pentru neamul sau un trecut stralucit, informatiile preluate de acesta din opera lui Dion Chrysostomos sunt in masura sa faca oarecare lumina asupra trecutului lui Burebista:
"Apoi, in vreme ce la goti (geti) domnea Buruista, a venit in Gotia (Getia) Deceneu, pe vremea cand Sylla a pus mana pe putere la Roma. Primindu-l pe Deceneu, Buruista i-a acordat o putere aproape regala. Dupa sfatul acestuia, gotii (getii) au inceput sa pustiasca pamanturile germanilor pe care acum le stapanesc francii".



Se intelege astfel ca Burebista domnea deja in anul 82 i.Hr., an in care Sylla lua titlul de dictator la Roma. Ca inscaunarea sa nu putea fi departe de aceasta data o arata insasi durata domniei lui. Numai daca presupunem ca moartea sa a avut loc in anul 44 d.Hr, si avem deja 38 de ani in care Burebista a stapanit peste intregul neam al daco-getilor. Cu atat mai mult daca sustinem acea opinie a istoricilor care afirma ca tragicul sfarsit al regelui dac a avut loc cu putin timp inainte de razboaiele panonice ale lui Octavianus (35-33 i.Hr). Evident, o domnie atat de indelungata nu era ceva neobisnuit pentru lumea antica. Acelasi Iordanes vorbeste de un urmas al lui Burebista, Scorilo/Coryllus, ce a condus destinele dacilor timp de 40 de ani. Teres, regele odrisilor (traci din sudul Dunarii), a trait nu mai putin de 92 de ani, dupa cum sustine istoricul Theopompos, iar contemporanul lui Burebista, Mithridades al VI-lea Eupator a domnit 48 de ani (111-63 i.Hr.). Chiar daca nu il putem alatura regilor din sudul si nordul Dunarii, trebuie amintit si monarhul cu cea mai lunga domnie din istoria omenirii, anticul faraon Pepi al II-lea Neferkare, cel care a stat in fruntea Egiptului pentru nu mai putin de 94 de ani (cca. 2278 - 2184 i.Hr.).

Nu trebuie uitata, insa, nici acea parte a istoricilor care neaga vehement veridicitatea scrierilor lui Iordanes si implicit ca Burebista ar fi fost un rege al dacilor in anul 82 i.Hr. Opinia acestora se bazeaza pe un document contemporan cu monarhul daco-get, stela ridicata in cinstea diplomatuluiAcornion din Dionysopolis (Balcicul de azi). Acornion, un apropiat al lui Burebista, este pomenit cu cinste de catre locuitorii Dionysopolisului, ca unul dintre cei mai de seama cetateni, iar printre faptele sale se numara si o misiune diplomatica efectuata undeva intre anii 70-62 i.Hr., la tatal unui important rege dac, in cetatea Argedava (o locatie inca neidentificata, aflata probabil undeva pe cursul raului Arges). De aici si pana la supozitia ca este vorba de o misiune pe langa tatal lui Burebista, nu a mai fost decat un pas, ceea ce ar echivala cu o restrangere substantiala a anilor de domnie ai acestuia. Informatia este, insa, supusa unor opinii total divergente in randul oamenilor de stiinta, nu putini fiind aceia care sustin ca regele la care soseste Acornion in calatoria sa este chiar Burebista. De altfel, prietenia durabila si ajutorul reciproc dintre cei doi sunt bine cunoscute. Mai mult, razboaiele lui Burebista cu celtii, care au loc in jurul anului 60 i.Hr., se petrec dupa unirea triburilor dace, eveniment care nu putea fi realizat intr-un timp extrem de scurt.

Cu siguranta, insa, ca faptele marelui rege sunt mult mai importante decat biografia sa inca neelucidata.

Cei trei colosi ai Europei si cosmarul celtilor
Premizele pentru o unire a triburilor dacice intr-un singur neam erau deja create in momentul venirii la tron a lui Burebista. Izvoarele vremii arata, fara putinta de tagada, o migratie a clasei razboinice dace din nordul Dunarii catre Transilvania, acolo unde se naste un puternic centru politico-religios al stramosilor nostri. In Germania, Ariovistus incercase unirea triburilor germanice impotriva Romei, in timp ce Mithridades al VI-lea Eupator intemeiase in Asia Mica un stat puternic si intins, ce se dorea un adversar pe masura Cetatii Eterne. Roma isi amplifica tendintele expansioniste si chiar si la celti si la tracii sud-dunareni aparusera tendintele de unificare. Dacilor nu le lipsea decat un lider de geniu, iar acesta s-a dovedit, cu prisosinta, Burebista.



Este cert ca denumirea de rege in lumea barbara desemna, mai degraba, un sef de trib sau al unei uniuni de triburi. Faptul ca Burebista este numit "cel dintai si cel mai mare dintre regii din Tracia" (un fel de rege al regilor) nu poate insemna decat ca el reusise sa se impuna in fata liderilor locali si sa ii supuna pe acestia sub o singura conducere, fapt nemaintalnit in lumea tracilor. Este foarte posibil ca Burebista sa nu fi avut de infruntat fiecare trib dacic ci, mai degraba, sa fi realizat o mare unire a unor uniuni de triburi deja existente. Ca dovada faptul ca, dupa moartea sa, Dacia ce Mare se imparte in patru, apoi cinci parti, conduse de lideri mai putin insemnati, probabil urmasii sau chiar sefii uniunilor de triburi supuse. Dar unirea dacilor intr-un singur neam nu era decat primul pas din tumultuoasa domnie a lui Burebista.



Asa cum anticipase Herodot, tracii uniti puteau fi cel mai puternic dintre neamuri, iar Burebista rivaliza de acum cu ceilalti doi colosi ramasi in lupta pentru Europa, odata cu moartea lui Mithridades al VI-lea Eupator, Ariovistus si Cezar. Armata sa numara circa 200.000 de luptatori"ticalositi de nesfarsitele razboaie", suficient cat sa il faca un rival de temut chiar si pentru Roma. De altfel, Burebista nu se teme sa ii infrunte pe gali, pe germanici si chiar pe romani. In lupta data intre anii 73-72 i.Hr de guvernatorul Antonius Hybrida cu locuitorii Histriei, locuitori sprijiniti de o armata de barbari, prezenta lui Burebista ca adversar al romanilor este una cat se poate de probabila. Era doar prima lupta a regelui daco-get cu Roma si, totodata, prima dovada pentru el ca romanii nu sunt invincibili. Luptele cele mai aprige se dau insa cu celtii razboinici aflati pe teritoriul Daciei.



O succesiune a bataliilor date de Burebista este greu de realizat. Putinele izvoare antice nu dau detalii asupra cronologiei luptelor regelui dac, mai ales ca el nu intra in atentia istoricilor greco-romani decat in momentul in care era evident ca Dacia devenise o problema spinoasa pentru "lumea civilizata". Cel mai probabil, Burebista a declansat razboiul impotriva boiilor si tauriscilor aflati sub conducerea lui Critasiros in dorinta de a elibera vestul Daciei de amenintarea si jafurile continue ale celtilor. Insusi Strabon afirma ca, dupa ce cucerisera Roma in anul 390 i.Hr, si dupa izgonirea lui de catre romani "boiii se stramutasera langa Istru, traind amestecati cu tauriscii si razboindu-se cu dacii, pana cand acestia le-au sters neamul de pe fata pamantului". Acelasi Strabon sustine ca Burebista a "pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu ilirii si a nimicit pe de-a-ntregul pe boiii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci". Atat de crunta a fost razbunarea lui Burebista incat pamantul celtilor boii, anarti si taurisci a ramas loc de pasunat pentru neamurile vecine. Cu toate acestea, chiar si Strabon se lasa uneori purtat de exaltare. Faptul ca boiii nu au fost exterminati, asa cum sustine istoricul antic, o confirma insusi Iulius Cezar, cel care ii descrie pe celtii supravietuitori incercand sa scape de napasta dacilor si cautand aliante cu triburile galice pentru a prada din nou. In plus, boiii sunt cei care au dat numele Boemiei de astazi.



Nu la fel stau lucrurile si cu scordiscii aflati la gurile Tisei. Fosti aliati ai dacilor in campaniile de jaf de la sudul Dunarii, ei devin adversari ai lui Burebista si sunt aproape stersi din istorie de uriasa armata a dacilor. Ca astfel au stat lucrurile, o poate explica orice strateg militar. Este greu de imaginat ca, atata vreme cat Roma era principalul advesar al lui Burebista, acesta sa fi incercat o campanie impotriva latinilor stiind ca poate fi impresurat de celtii cei razboinci si imprevizibili. Doar un nebun ar fi riscat un razboi pe cel putin doua fronturi, astfel ca, o campanie indreptata initial spre celti si apoi spre cetatile de la Marea Neagra si catre Balcani este cea mai plauzibila desfasurare a lucrurilor.

Cele mai sangeroase lupte ale lui Burebista se incheiasera. Dacia fusese eliberata de pericolul celt dar, pentru regele dac, misiunea sa in fruntea dacilor era departe de a se fi incheiat. Ducand o politica expansionista demna doar de marii luptatori ai Antichitatii, el isi indreapta atentia catre bogatele colonii grecesti de la malul Marii Negre. In anul 55 i.Hr, cetatea Olbia de la gurile Bugului este prima care se pleaca in fata dacilor. Urmeaza Tyras, Histria (acolo unde Burebista arde din temelii cetatea ce cutezase sa il infrunte), Tomisul si Mesembria. Alte cetati refuza lupta si se predau pasnic, asa cum se intampla cu locuitorii Dyonisopolisului. Muntii Haemus sunt si ei trecuti in stapanirea regelui neinvins al daco-getilor. De acum, conflictul cu Roma parea inevitabil.



Sfidand practic pericolul, Burebista intreprinde campanii de jaf in Macedonia si Iliria, acolo unde romanii se vad nevoiti sa se recunoasca infranti. Mai mult, monarhul dac incearca sa influenteze politica Romei si se implica puternic in razboiul dintre Pompei si Cezar. Acelasi Acornion din Dyonisopolis este omul care negociaza din umbra cu Pompei in favoarea dacilor. Privita astazi ca o eroare, alegerea lui Burebista a fost, insa, una cat se poate de logica la momentul respectiv. Cezar avea toti sortii impotriva sa. Pierduse prima batalie impotriva lui Pompei, iar acesta din urma se autointitula deja lider al Romei. Mai mult, intr-un discurs public el lasa de inteles ca se baza pe ajutorul unui puternic rege barbar. Cine altul sa fie puternicul sustinator al romanului daca nu dacul Burebista?



Istoria nu este, insa, una previzibila. Desi o armata numeroasa a dacilor marsaluia in ajutorul lui Pompei, Cezar anticipase pericolul si atacase fara sa mai stea pe ganduri. La Pharsalos, el obtine o victorie ce avea sa schimbe fata lumii pentru totdeauna. Nu putem decat sa ne imaginam ce s-ar fi intamplat daca razboinicii daci ar fi ajuns la timp in ajutorul lui Pompei. Drept raspuns, noul lider al Romei nu se gandea decat la razbunare. In Macedonia, el maseaza o armata uriasa, circa 150.000 de legionari, cu mult mai mult decat i-au fost nevoie pentru a cuceri Galia. Singurul sau gand era acela de a da o lectie cutezatorului rege dac. Nu apuca sa isi duca planul la indeplinire. Este ucis in anul 44 i.Hr, in urma unui complot al senatorilor. La scurt timp, Burebista cade prada unui complot similar pus la cale, cel mai probabil, de regii daci pe care ii supusese. Dacia este sfasiata aproape imediat in patru parti, apoi in cinci, asa cum ne spune istoricul Strabon. In Transilvania, acolo unde preotul Decenu preluase puterea regelui si acolo unde se gasea cea mai puternica factiune dacica, avea sa se nasca, cat de curand, un alt rege pe masura lui Burebista… nimeni altul decat Diurpaneus - Decebal.

El, marele rege Burebista, isi ocupase deja locul printre zeii neamului sau

sursa http://www.descopera.ro/descopera-istoria-romanilor/

1 | 2 >>